De cand pe site-ul www.monitorulbt.ro s-a introdus procedura de autentificare, asa cum este ea, numarul comentariilor a scazut spre zero. Evident, asta dovedeste inca o data frica fostilor comentatori de a-si asuma parerile. Pana nu demult, la adapostul anonimatului, se simteau siguri si dispusi sa emane orice le trecea prin cap, de cele mai multe ori plasand comentarii lipsite de valoare, facute in cel mai bun caz dupa o lectura superficiala a textului, uneori nici macar atat.
Unii ne-au profetit disparitia cititorilor, cao consecinta a disparitiei comentariilor. Insa, dupa cum toata lumea se poate convinge pe www.trafic.ro acest lucru nu s-a intamplat. Sunt convins ca prea putini din cititorii nostri se defuleaza citind invectivele altora.
Dupa care urmau comentarii la comentarii si tot asa. De multe ori, persoanele despre care reporterii faceau referire in interviuri ne-au spus ca sunt pur si simplu ingroziti de potopul de invective cu care erau gratulati de comentatorii anonimi. In repetate randuri, am fost si noi amenintati, blestemati, injurati pe site-ul nostru, platit si mentinut din banii nostri, ceea ce, la drept vorbind, e ridicol. Din pricina comentatorilor iresponsabili am fost acuzati ca incitam la ura interetnica si la discriminare ceea ce, evident, nu era deloc asa.
In primele zile de la introducerea autentificarii, o cititoare ne reprosa ca in acest fel cenzuram comentatorii. Sustin ca e o forma de respect prin care ii protejam pe cei mai numerosi de porcariile emanate de altii. Dar daca asta inseamna cenzura, atunci asa sa fie! E pentru o cauza buna.
Cine nu este in stare sa-si sustina punctul de vedere decat in spatele anonimatului inseamna ca, de fapt, nu are nimic de spus.

Luni, 26 noiembrie 2007, la un interviu acordat de subsecretarul de stat Gelu Ciubotaru in Monitorul si publicat si pe site, au fost postate aproape o suta de comentarii. Ele au fost provocate de o afirmatie a intervievatului referitoare la incalzirea apartamentelor iarna, afirmatie folosita de editor in titlul interviului.
Din pacate, cele mai multe comentarii au dovedit ca autorii acestora nu trecusera cu lectura de titlul interviului pe care, daca l-ar fi citit, s-ar fi lamurit. Cel mai grav aspect l-a constituit insa cantitatea incredibila de mizerii si rautati debitate, dind senzatia ca site-ul Monitorului a devenit o mocirla plina cu dejectii scrise, in care oricine spune orice, crezind ca se afla la adapostul anonimatului oferit de internet.
Ori cazul acestui material nu este, din pacate, singular.
Din respect pentru marea masa de cititori, scirbiti de tonul si limbajul folosit de unii comentatori dar si din respect pentru subiectii materialelor jurnalistice, am hotarit sa limitam temporar sau definitiv, dupa caz, dreptul de a comenta a celor lipsiti de respect.
Totodata vom face publica lista de IP-uri (cu ajutorul carora pot fi lesne identificati) a celor nesimtiti, care nu inteleg ca libertatea de exprimare trebuie sa respecte si reguli. Prima dintre ele fiind sa-ti respecti semenii.

Dreptul de a visa

Dreptul de a visa nu se obtine prin lupta, prin razboi sau revolutie. Nu are nici cea mai mică legatură cu sexul, culoarea pielii, credinta religioasa sau coordonatele din timp si spatiu ale celui care viseza. La fel, averea, mostenirea ereditara sau varsta, nu au aici vreo importanta.
Dreptul de a visa este daruit fiecaruia, pentru totdeauna, iîn momentul in care vine pe lume – asta se stie cu certitudine. Face parte, asemeni codului genetic, din zestrea noastra de fiinte rationale.
Fara dreptul de a visa liber, la care recurg frecvent oamenii, am fi ramas la stadiul de vegetale contemplative, sau minerale inerte, ancorate fix si definitiv într-o lume pe care nu am fi inteles-o si pe care nici macar nu am fi perceput-o.
Numai ca visele, devenite mai apoi realitate, despre opere de arta, fabrici, masni, constructii, navete spatiale, internet, si viitor, au transformat lumea. Tot mai repede, tot mai mult, pe masura ce oamenii au visat mai mult. Dintre toate visele, cele mai incitante sunt despre viitor. Sau despre alte lumi, despre alte fiinte, despre alte existente şi experiente. Care vise cu greu trec de zagazul ce le desparte de realitate sau care nu il trec niciodată. Lor li s-au spus Science Fiction.
Sci-Fi, pentru prieteni.
Atat cati suntem, iubim atat de mult astfel de vise, încat viaţa ar fi cenusie fără ele. Revista SCI-FI Magazin este pentru noi, cei care stim sa impartim bucuria unor vise frumoase, asternute de cineva – tot unul ca noi – pe hartie.
Am pornit un proiect editorial care isi propune sa acopere un gol, niciodata umplut, pe piata printurilor din Romania: o revista dedicata integral litereturii SF, continand opere de calitate, aduse pentru inceput din cea mai mare si prolifica piata din lume, cea anglosaxona.
Asta nu înseamnă că autorii romani sau din alte tari nu sunt bineveniti.
De mare ajutor ne-ar fi noua, editorilor, opiniile şi parerile dumneavoastra, ca prieteni ce impartăşim aceeasi pasiune.
Macar pentru faptul că visam, la randul nostru, ca SCI-FI Magazin sa devina o prezenta permanenta si asteptata.

Am ascultat cu groaza o multime de relatari neoficiale – si voi arata mai incolo de ce – ale parintilor, elevilor ba chiar si a unor profesori despre modul absolut mizerabil in care s-a cumparat in acest an bacalaureatul. Banii au circulat in voie, adunati de parinti apoi strecurati in buzunarele largi ale profesorilor. Principiul a fost simplu: cine nu cotiza, primea un punct in minus, suficient sa ii scada media si totodata complet neriscant pentru examinator care ar fi pretins oricind ca a fost o mica eroare, in caz de contestatie. Cei ce cotizau primeau informatii chiar de la profesori despre ce fel de semne trebuiesc facute pe teze pentru a fi deosebiti de cei fara semne care s-au incumetat sa nu plateasca. S-a dat spaga si la sport unde – culmea – nu se mai puteau face contestatii.
Parintii au adunat bani de unde au avut sau n-au avut, ca sa duca comisiile de examinare la mese imbelsugate la circiumi, intru relaxarea profesorilor osteniti de-atita luat de spaga.
Omerta – legea tacerii – a functionat si de aceasta data de minune, scotind in evidenta carentele unui sistem complice, perfect putred: politistii, care ar fi trebuit sa prinda mituitii, nu s-au aratat, au si ei copii. Parintii nu spun nimic, inchipuindu-si ca, daca ii cumpara odraslei o nota buna la bacalaureat ii deschide un drum mai bun in viata, desi o loaza ramine tot loaza care nu se pricepe la nimic. Elevii, cu notele astfel aranjate, tac si ei, multumiti ca au scapat atit de ieftin de o corvoada.
Acesta este invatamintul care solicita 7% din PIB, acestia sint profesorii care fac greva pentru ca vor salarii si mai mari. Sau o rezolva singuri, fara greva, luind cu nesimtire bani pentru examene. Ar fi nedrept sa generalizam insa: deocamdata mai sint si dascali verticali, din a caror filozofie de viata nu face parte si spaga. Sint, din pacate, tot mai rari, deja ei se numesc exceptii. Ca si invatamintul in ansamblul sau, care devine, pe zi ce trece, o chestiune de exceptie.

Nu de mult, depasind o masina de carat gunoi care scotea fum, am fost oprit de un agent de la politia rutiera. Cu care ocazie am aflat ca am depasit si viteza legala (65km/h). Chestia m-a costat doua puncte penalizare. Omul si-a facut datoria, m-a prins, m-a taxat, legea e una pentru toti. Mai multi cunoscuti au primit puncte penalizare pentru ca au fost surprinsi fara centura de siguranta pusa. E OK, daca asa e legea.
Numai ca legea inceteaza sa mai existe iar politistii rutieri o ignora in situatii cu mult mai grave din punctul de vedere al traficului auto. Ma refer aici la nenumaratele incalcari ale codului rutier, in oras, incepind cu parcari de camioane si microbuze alandala, pe trotuare sau in intersectii, blocind vizibilitatea, la soferi de microbuze agresivi in trafic, care opresc oriunde pot pescui un client, la masini scoala aliniate in turma, cite doua-trei in urma carora se aduna convoaie, la hirburi pe patru roti care scot fum si cite altele.
Insa, ca de obicei, politistii sint si ei romani, asa ca actioneaza la limita minimei rezistente, penalizind maruntisurile. In tot acest balamuc rutier nici macar nu se simte prezenta politiei comunitare, platita pe bani frumosi de la bugetul local.
Ce credeti ca este de facut? Si, mai ales, cine e de vina?

Eu unul nu ma prea omor dupa acest sport. Pot insa sa-i inteleg pe cei care sint impatimiti. Este intersant sa vezi o echipa de 11 jucatori incercind sa se sincronizeze pentru a strecura mingea in poarta adversa. Credeti insa ca la Botosani echipa locala are vreo sansa de promovare?
Sau inseamna doar pierdere de timp si nervi din partea suporterilor si de toate acestea plus risipa de bani din partea finantatorilor. Ajuta sau mai mult incurca aceasta echipa?

O urare chinezeasca spune: “Sa traiesti vremuri interesante”. Si iata ca vremurile au devenit foarte interesante. Parlamentul suspenda pe presedintele tarii care anunta ca in acest caz demisioneaza dar se razgindeste si porneste campanie electorala. De care campanie nu era nevoie intrucit nici macar teoretic, in urma referendumului daca va fi sau nu suspendat, n-are cum sa nu ramina in functie. Joaca de-a suspendarea, de-a demisia si de-a razgindirea o sa mai scoata ceva parale de la buget, adica din impozitele noastre, bani cheltuiti absolut inutil, intr-o incercare de a arata care are muschi mai tari.
Lumea iar s-a polarizat, unii sint fanii suspendatului, altii din contra, ii vor pielea.
In realitate circul dovedeste ca si suspendatul e exact la fel ca toata hoarda hapsina autointitulata politicieni, indivizi foarte asemanatori cu hienele care isi sar la git reciproc cind nu le mai ajunge prada. Nu e cu nimic mai breaz presedintele tras pe tusa decit oricare dintre sparlamentarii care l-au inlaturat provizoriu folosind ca pe Biblie amarita noastra de Constitutie scrisa de Iorgovan care, iata, se dovedeste plina de lipsuri.
Ne-au invadat indivizii lipsiti de scrupule care pretind ca vorbesc in numele nostru, ca ne apara drepturile si ne iubesc, atita doar ca de iubit se iubesc pe sine, isi apara propriile drepturi si vorbesc in numele lor.
Macar atit ar putea sa iasa bun din meciul cu referendumul, anume votul uninominal, promis la furie de suspendat. Poate macar de data asta nu se mai razgindeste.

Ca botosanean, daca ar tine de mine, nu l-as lasa pe Mihai Malaimare sa nu mai candideze la Botosani. Macar cu el s-a mai auzit de noi si altfel, decit ca violatori, incestuosi, betivi, lenesi. Sunt din pacate prea putini ca actorul Malaimare ale carui actiuni sa insemne ceva pentru atit de multi oameni. Regret Festivalul Usturoiului, desi am fost, initial, unul dintre critici. Insa atunci am mers la fata locului si mi-am schimbat parerea. Era puhoi de lume. Veneau masini bara la bara. Ori pe oamenii aceia nimeni nu i-a silit sa parcurga cei douazeci si ceva de kilometri, ca sa ajunga la Copalau. Si in mod sigur nu au venit pentru mici si bere, din care puteau gasi si acasa.
Avem, ca botosaneni, mare nevoie de “brand-uri” care sa lase ceva si din faima lor pe aici. Altceva nu detinem. Nu avem paduri si nici manastiri protejate de UNESCO, precum sucevenii. Nu avem superindustrie, asemeni galatenilor. Mai mult, nu suntem pe nici un drum national, asemeni bacauanilor dupa cum nici centru universitar nu exista, ca la Iasi.
Nu avem decit o mina de oameni care au realizat ceva in viata si carora inca le mai pasa de Botosani. Alungindu-i, nu vom mai avea nici atit.